lundi 28 février 2011

Pierre Bacchelli se souvient des poèmes de Marie-Paule Lavezzi


Reçu dernièrement les propos suivants de Pierre Bacchelli (merci, bien sûr). Bonne lecture.

------------------

Je venais de sortir d'un instant d'été chiffonné de 1975 où j'avais rencontré Marie-Paule Lavezzi très brièvement. Elle avait publié alors "Source des regards". J'ai acheté le recueil peu de temps après. Il y avait un petit avant-propos de Raymond Jean (éditions Chambellan). Le vers de son premier poème "L'adolescence des miroirs" m'a suivi longtemps et si j'en parle aujourd'hui, c'est qu'il m'accompagne encore. Je cite juste : "Nos chevilles étaient claires". A partir de ce vers, j'ai entamé la rencontre avec M.-P. Lavezzi et pour moi le noyau de ce recueil se situe dans le poème "Feux d'ombre", je le cite presque de mémoire:


Le grillage des lierres
Et la blessure des roses
Le blé noir des greniers
Les fils de la vierge
Et la rose trémière
Des vents plus légers
Couleur de sable clair
Nos enfants avalent les fêtes
Mordent le vent
Boivent les fleurs
Leurs baisers traversent la paille
Leur rire se pose sur la mer
Un printemps d'acacias
Et de lèvres fragiles
Les pas tranquilles du bonheur
Les ombres de l'été
Font la source violette
Si tu passes par là
Ecarte les roseaux



Il y a là une chorégraphie simple et extraordinaire des mots, une danse intense et souple qui ouvre une perspective de profondeur qui ne s'appartient plus comme dans une toile de Pissaro où l'élément liquide serait perpétuellement en suspension et où à l'infini s'agrandissent le fond de l'âme et le fond du temps. Il émane de cet ensemble - je parle du poème comme du recueil - un désir archaïque et religieux dans la même saveur, une culpabilité enfantine et/ou une innocence déjà adulte. Nous restons dans une magie à la matrice indistincte de milliers de mondes fusionnés en un seul.
Nous allons de vertiges rebondis en saillants adoucis dans la fragilité irréductible d'un temps charnel même si chaque vers semble rester le lieu unique d'un cloître.
Je trouve que l'on ne parle pas assez aujourd'hui à mon goût de Marie-Paule Lavezzi, j'ai aperçu quelques textes d'elle sur le site Terres de femmes d'Angèle Paoli et cela fait du bien de la retrouver.

Je vous souhaite une bonne lecture de ces textes si vous ne les connaissez déjà.

(la photo)

dimanche 27 février 2011

Un rapide commentaire sur le livre de Dumenicu Tognotti


Reçu dernièrement cet avis sur la lecture de "Par-delà le théâtre. Culture et politique (1972-1991)" (livre de Dumenicu Tognotti évoqué dans un précédent billet).

Cela suscitera peut-être d'autres échos ?

---------------------

J'ai terminé la lecture de Dumenicu Tognotti. Je suis partagé. J'aurais aimé
assister à une représentation pour me rendre compte de son travail.

Son expérience est très riche mais je trouve le livre trop allusif sur le
fond de son travail. Je n'ai pas été très sensible à son travail sur le mythe
bien que ce soit un axe central de son travail. Par exemple la relation entre
Nunzia et Antigone à la fin de l'ouvrage est frustrante. Qu'apporte Antigone à
la Corse ? Et réciproquement ? Comment s'incarne t'elle ?

Je ne le rejoins pas dans l'opposition qu'il fait entre le corps et le texte et
le "rejet" du théâtre comme littérature. Rejet relatif et surtout nuancé par le
travail remarquable de Rinatu Coti dans A Rimigna.

Au sujet du lien entre littérature et mythe, est-ce que tu connais le texte
d'Henri Bauchau, Les vallées du bonheur profond ?
Dans la dernière nouvelle du livre, il décrit la rencontre entre Antigone,
Oedipe et Sophocle.
"Sophocle cherche sa voie et sa voix sans trop savoir où ses pas et ses vers le
mènent. Il cherche jusqu’au jour où il rencontre ces personnages, ces
personnages qui vont l’habiter et faire de lui cet immense poète".

Ce que je ne comprends pas, c'est sa relation avec la Corse. Je suis certain que
son travail aurait été beaucoup plus connu s'il ne l'avait pas mené
exclusivement en Corse mais en Algérie par exemple. La notoriété n'est ici
qu'un exemple. Le récit des 10 années entre 1972 et 1983 est passionnant mais là
encore c'est le récit du mythe de la résistance armée avec laquelle il prend ses
distances qui est intéressant mais à quel prix, celui de l'enfermement dans un
discours jusqu'à l'abandon de son travail. A t-il de nouveaux projets ?
Ce mythe est à rapprocher des récits de Pierre Goldmann dans un tout autre
contexte.
J'ai trouvé déconcertant sa/la fascination de la cagoule ! Moi je trouve cela
juste effrayant... surtout pour être déçu par le visage des hommes qui se
décagoulent les premiers. No comment.

samedi 26 février 2011

Agenda 2011 : Liste des actions de Corsica Calling

Je relaie sur ce blog, les infos concernant les actions de l'association Corsica Calling, pour laquelle je travaille. A bientôt.

Voir donc ici les actions de l'association Corsica Calling pour l'année 2011 (liste qui se complète régulièrement).

mercredi 16 février 2011

La Librairie Le Point de Rencontre organise...

Via le blog de la librairie Le Point de Rencontre : ici
Via la page Facebook de cette même librairie : ici

...ces informations :

16 février 2011

Débat à la librairie...

La librairie le Point de Rencontre. Bd Hyacinthe de Montera. Bastia. 04 95 31 23 10.

Mardi 22 février. 18h30.

Débat à la librairie autour de la critique (journalistique, littéraire, cinéma).

Des auteurs de chroniques seront là, Marcu Biancarelli (Corse Matin), Ghjacumu Fusina (Corse Matin), Marc Giannesini (Libé, Le Monde), Denis Parent ( Première, Studio, CinéCinéma), Marie-Jean Vinciguerra (Corsica). Les écrivains, les lecteurs sont invités également à prendre la parole, à partager leurs expériences, ainsi que les animateurs de blogs comme François-Xavier Renucci ou Angèle Paoli.

Nous comptons, comme d’habitude, sur le savoir-faire d’Hélène Mamberti pour orchestrer le tout.

Les ouvrages des différents protagonistes seront disponibles .

Apéritif.

jeudi 10 février 2011

"Parchì una literatura corsa ?" par Paul Miniconi


PARCHI UNA LITERATURA CORSA?


Di chi manera sta literatura chi hè preannunziata come una literatura di l'eseguità pò piglia in carica u riali è un imaginariu corsu in dialogu (o in cunflittu) anch'una (o parechji) maneria d'essa à u mondu ?


Hè più cà difficiuli è pritinzionutu di vulè difiniscia a pratica literaria.Par esempiu nienti chi d'identificà lingua literaria è lingua scritta saria più cà strintu mà sarà dinò in cuntradizioni incù bon parechji studii com'è quiddu di Claude Hagège è u so cuncettu di « orature ».


Ci calaremi versu i rilazioni trà lingua è literatura è par qualificà 'ssi rilazioni semi di pettu à una problematica à duii capi, unu chi tocca à a sociolinguistica è l'altru chi tocca à a sociocritica.

Pà ammaistrà 'ssi rilazioni ci voli da pinsà à fighjulà versu 'ssi duii lati.


SCRITTURA IN CUNTESTU DIGLOSSICU


U primu cuncettu da piglia in contu, suvitendu 'ssi cundizioni hè di sicuru a diglossia, presa in contu da a sociolinguistica è diciaremi d'una certa sociolinguistica.


Di pettu à una cuncipitura statica di u cuncettu, a scola di Montpellier è di Robert Laffont ani missu in irizaltu a nuzioni di cunflittu. A diglussia saria dunqua un locu induva 's'intasgiani duii linguii è chi in fini sbucaria cù una lingua (quidda chi era à dighja in posizioni di suprananza) chi rimpiazza à l'altra.


A sola manera di sorta di 'ssu cunflittu saria di fà una pulitica linguistica addatata pà metta i duii lingui à listessa altezza ind'è u duminiu di u campu funziunali. Hè ghjust'à puntu par via chi hè nicissariu di metta in ballu una pulitica linguistica par salvà a lingua sott'à a minaccia di u cunflittu chi no parlemi di « sociolinguistica ingaghjata »


Da appughjà di più in 'ssa via ci avidimi chi i cunclusioni di a sociolinguistica occitana s'appaghjani cù a cuncipitura sociocritica di a lingua. Di fatti, pà a sociocritica a lingua hè un sistema mudelizanti è vo dì chi hè un campu di crucivia di discorsi chi poni lottà, s'adduniscia o essa, pà una parti, sottumissi à unu di quissi.


U sicondu cuncettu da piglia in contu hè quiddu di a literarità, è a u studiu di a nuzioni di lingua literaria.Quì si tratta di pinsà i rilazioni trà cunflittu è literarità par pudè dì se una condiziuneghja l'altra.

Un ci voli micca creda chi basta sola à dinuncia 'ssi cundizioni pà i scrivani. A l'inverciu, i francani è pigliani a diglussia pà custruiscia un'estetica di scrittura.


L'esempiu u più famosu hè quiddu di Ghjacumu Thiers incù u so ultimu rumanzu « 7ième ciel », si tratta d'un viaghju in aviò duv'è u littori entri ind'u pinsamentu di i passaghjeri aduprendu una diversità di lingua è di linguaghji, francorsu, corsu, SMS, talianu. I parsunaghji ben sicuru, ugnunu pensa ind'a so lingua abituali : corsu, francesi righjunali, francesi di i SMS... Quì u suciulinguistu è u rumanzeru si scontranu...

Thiers dici cusì : "Ripetia u ben di Robert Lafont chì ci hè un paradossu centrali in a literatura: a lingua ùn hè literatura, ma senza nè primura di a lingua ùn si pò fà literatura. Eo ci trovu a parte più maiò di u piacè di a creazione.
U rumanzeru hà una primura : l'effettu di verità, pè a lingua è pè u restu. A so pruduzzione hè solu bugia, ma a deve vende per verità. Un'altra fisica, à dì la franca, chì s'omu feghja da vicinu, isse manere di parlà ùn sò siguru ch'elle si possinu scuntrà tale è quale. I fenomeni di mischju linguisticu esistenu in a realità, iè, ma micca cù issa densità. Issu ghjocu linguisticu permette dinù di sfarenzià i persunagi è di dà voce à parte di a nostra vita sempre piattate da e norme estetiche è linguistiche. »

L'idea di a « bi-lingua » d'Abdelkebir Khatibi, o ancu quidda di u « ladru di lingua » di Jacques Rabemananjara mostrani bè chi hè prublematicu d'avè parechji linguii è d'ùn scriva cà una sola sopratuttu quandu ci n'hè una spriziata.


Edmond Cros ind'è Théorie et pratiques sociocritiques faci parechji pruposizioni chi si poni fà u riassuntu di stà manera : a lingua literaria hè un linguaghju fittivu, chi ùn si pò riducia à un discorsu, ligatu à un apparechju ideologicu di statu.


A so specificità è à so fittività inghjenna una « matricia discursiva », d'una certa manera a literatura si nutriscia da par edda.

U fattu ch'una lingua un sighi identificata cù un discorsu andaria à mustrà ch'idd'hè « un locu di collusioni ».


Accitendu 'ssi cunclusioni, i rapporti trà lingua literaria è cunflittu linguisticu pigliani un antru versu. Di fattu se u literariu regula di manera fittiva u cunflittu hè beddu più difficiuli ind'un locu induva hè fortu par via di a diglussia.


I sfarenti maneri d'escia di 'ssu fenomenu di diglussia sò cunnisciuti è tracunnisciuti, prima fà entra a lingua in scola, avè una stituzioni literaria forti è à liveddu di a pulitica linguistica ottena a parità trà i duii linguii (val à dì a cuufficilità).


A LITERATURA


Ghjacumu Thiers dici chi ùn c'hè micca (è ci n'hè più cà bisognu) di stituzioni literaria.Micca literatura senza stituzioni literaria chi piglia in carica oghji, dumani, daretu l'esistenza di i libri (edizioni, sparghjera, dispunibilità) è di i litturi (ricerca, insignamentu, premii, critichi).


Ghjust'à puntu Ghjacumu Thiers insista nant'a a mancanza di critica literaria incaricata di tratta i publicazioni sani, sani. Pà Thiers è d'un puntu di vista sociolinguisticu a stituzioni literaria hè à u principiu.


U valore di u generu rumanzescu da misurà a forza creativa vene da u fattu chì issu generu hè un modu di dà un ritrattu literariu per cusì dì "raziunale", un interpretazione critica di a sucetà corsa. Ma hè dinù un segnu di l'imperu di e norme estetiche di a sucetà duminante. Di fatti in parechje sucetà altre chè a francese, issu regnu di u rumanzu da generu maiò, ùn ci pensanu mancu i creatori! Ma d'un antru cantu JM. Le Clézio prisenta a literatura rumanesca com'è « un mezzu di capiscia u mondu attuali ».

Dunqua piuttostu ch'una « literatura » aiutata dà i stituzioni da fà litturi, traduzioni, critichi, produzioni si trattaria di svilupà un « imaginariu » chi pigliessi a via di a « Rilazioni » chjamata cusì da Edouard Glissant. Un « imaginariu » chi si cunfronta cu u multipulu, multipuli linguii, storii, è foli è a mutazioni trà urali è scrittu senza rivarenza troppa pà l'uggetu libru è ancu minimu pà a parsona di u « scrivanu ». Un « imaginariu » d'arcipelaghi nant'un mari sottumissi à parechji buleghji.L'annunciu di maneri novi di scriva, d'una lati pà cuntà millai di storii è di girandulera chi viaghjani d'una sponda à l'altra di stu mari, ma dinò da piglia in carica tuttu l'umanu.

Ci voli da stà attenti cù i sprissioni literarii d'una lingua di « l'esiguità », chjamata cusì par via di u locu strettu induva hè parlata è cugnumata ancu di « minorità » par via di u so statutu chi ùn li dà micca i mezzi suciali nicissarii dà svilupassi accanta à a lingua ufficiali.


In 'ssu casi, parchi fà attinzioni à libri scritti in corsu? Parchi sta lingua, prima urali, attenta à discriva u riali di u locu, di i travagli è di i ghjorni d'una mani cusì sfarenti da l'altri lingui. A so musica, a so ritmica, u so imaginariu sò praputenti da intratena « a pulifunia » tanta cara à Thierry Fabre.

Tena par ch'idda firmessi una lingua d'usu è di creazioni da scanzassi di u scogliu di a literatura « identitaria » o « illustrativa ».


I scontri linguistichi si facini à spessu u longu di i carrughji di i porti è i « minoritarii ponti » tracciati da Bruno Étienne.


U cunfrunti di i lingui mostrani un elementi significativu di a dinamica testuali, sopra u pianu tematicu, o sopra u pianu di u codici linguisticu.

Stu testu multilingui ci tocca à scopra chi a literatura è l'identità culturali s'appaghjani.

U multilinguisimu di a nostra literatura hè una furtuna da schisà l'equazioni « una literatura= una lingua » d'altronda bon parechji autori sò o erani bi, tri o quadrilingui.


Un rumanzu corsu, chi saria tradutu è publicatu ind'è Gallimard o Grasset, saria capaci di cunvincia altri editori stragneri.

Hè cusì chi u bascu Bernado Atxaga riescia à campà cù a so penna.

J-M. Le Clézio in 2001 rimprovarava à dighjà chi « a stituzioni literaria francesa, ligataria di a pinsata universali di l'enciclopidisti, avessi sempri avutu 'ssa cattiva abitudina di metta da cantu ogni pinsati di l'altrò qualifichendula d' « esotica ».

A guasgi esclusività di u mudelu rumanticu monolingui naziunali pà l'urganisazioni di i sucietà occidentali hà cuncipitu i studii pulitichi, culturali, literarii, linguistichi... com'è monolingui.

Dipò un seculu, issu cuncettu hà impeditu à issi diciplini d'essa cuncipiti di manera pluriali, di manera multilingui.


Emi vistu chi a lingua hè un « locu di collusioni » trà cunflitti di parechji discorsi è se u literariu regula di manera fittiva u cunflittu hè beddu più difficiuli ind'un locu induva hè fortu par via di a diglussia.

Ci voli dunqua cuntinuva à chera una literatura corsa ambiziosa, di qualità è diversa.

Stalla una vera stituzioni literaria, fà campà una sucietà bislingua (francesu è corsu à parità) di manera chi a nostra literatura pudessi sprimasi cù sti dui lingui (tinendu à pussibilita d'annacquassi cù testi latini, taliani, spagnoli....)


Ni saremi à a fini di stu mitu di u monolinguisimu, di'ss'appaghjamentu ideali trà un tarritoriu, una nazioni, una lingua, una literatura?


(l'image)