samedi 2 octobre 2010

Madame Kessler ci parla di "Pesciu Anguilla"


Incroyable...

... ce matin, je reçois "Vae Victis", de Marc Biancarelli...

... cet après-midi, je récupère un courrier de Madame Kessler concernant sa lecture de "Pesciu Anguilla", le fameux roman de Sebastianu Dalzeto (premier roman en langue corse, 1930 ; récemment traduit en français par François-Michel Durazzo, éditions Fédérop).

Et donc ? Eh bien, tenez-vous bien, Madame Kessler conclut sa lettre par une citation du roman de Dalzeto qui est (presque) exactement la citation qui ouvre le livre de Marc Biancarelli !

J'assiste (et vous avec moi) ainsi à - ni plus, ni moins - la naissance véritable de la littérature corse... : trois regards dévorent le même morceau romanesque, sans se donner le mot (si je puis dire) ! Parmi les papiers déchirés de l'emballage du colis et de l'enveloppe qui contenait la lettre, posés sur ce coin de secrétaire biseauté par le soleil d'octobre (plein ouest), la littérature corse...

Bon, trêve de lyrisme à deux sous (mon préféré), passons aux propos de Madame Kessler (que nous remercions bien sûr infiniment !) que je reproduis ici in extenso, en respectant son orthographe (à la suite je propose une version "corrigée" et certainement imparfaite, ce sera peut-être un document intéressant pour une étude socio-linguistique), dont elle dit ceci dans une lettre personnelle : "J'ai écrit ce résumé en Corse, le Corse que je connais et que j'ai toujours parlé mais que j'ai rarement écrit. Si vous le mettez sur le Blog sur Internet, vous allez, peut-être, recevoir des remarques, quant aux tournures et à l'ortographe !!! Tant pis !! J'ai écrit simplement l'histoire de ce gamin misérieux et qui, par la grâce de ce Dieu auquel il croit tant soit peu, atteint le bonheur et la joie de trouver sa voie pleine de lumière. Histoire qui me comble moi aussi d'allégresse car j'aime voir les gens heureux et j'aime les histoires qui finissent bien. je suis comme les enfants, peut-être à cause de ma grand-mère qui me disait toujours : "A me figliolina, forse ci sarà un santu chi pregara per noi altri, un ti ni fà.") :

Christiane Kessler née Nicoli

Résumé du livre de Sebastianu Dalzeto, "Pesciu Anguilla"


A storia di stu zitellu disgraziatu, in Bastia, nel 1881, chi parla di a miseria nera di tutta sta povera ghjente, m'a datu tamantu turmentu, chi, eiu, aghju vistu sta miseria in certi carrughji d'Ajacciu quandu eru chjuga. Ma a storia si finisce bè e megliu come lu mi piace a mè.
- Pepe, zitellu di dodeci anni, passa a so vita in carrughju, a fassi qualchi soldi, lustrendu i scarpi di l'omi, à i caffè. U so briaconnu di babbu li piglia i so soldi e u si pista ogni sera. Pepe, per un esse tribbiatu da u babbu, si ni dormi fora senza cena.
A so mama, brava donna curagiosa, lava i pani di i "sgio", da a matina à a sera, in u fiumicellu. Ella s'hè fata amica incu u "Consigliere à a Corte d'Appellu", Morfini chi decide d'occupassi di Pepe : a moglie di Morfini, a Signora Maria, brava e bona, cumincia à fa a scola à Pepe. A Pepe, li piacci d'impara e d'anda in chjesa a sente a musica. Tantu che si vole fa prete come prete Canone, amicu di Morfini. Pocu a pocu, Pepe duvente un mudelu di sculari e un mudelu di pietà. E c'hè un primu miraculu : Una notte, chi Pepe era andatu in mari à pisca, una timpesta d'infernu si scatena, e solu, Pepe hè salvatu !! tuttu ognonu da i soldi à Pepe ; ma u babbu, briaconu, i si piglia tutti e i si bia tutti !! Ma sara castigatu e imbanbulisce in tuttu !! Morfini fa entra Pepe à u siminariu in Ajacciu : Pepe diventa prete...
Ma, sicondu miraculu, Pepe chi veghia l'amicu di u so babbu, u Turco, chi si ni more bastemiendu, di briachina, sente una voce chi li parla : "Un sia mica prete di salone, ma ritorna à u populu ; parla, succori, fa del bene senza aspetta nunda di a sucietà !!" "Alora, a u pede di u lettu, prete Pepe si lampò in ghinocchje e, per a prima volta di a so vita, a Fede li penetrava u core di un raggio ineffabile !"

Les mêmes propos (d'une corsophone née avant la Deuxième Guerre mondiale, dont le corse est la première langue et qui a appris à l'écrire par elle-même), comme je les aurais écrits (qui suis un médiocre corsophone qui a appris à lire et écrire le corse au collège et au lycée à Ajaccio dans les années 1980) :

Christiane Kessler née Nicoli

Résumé du livre de Sebastianu Dalzeto, "Pesciu Anguilla"


A storia di stu zitellu disgraziatu, in Bastia, nel 1881, chì parla di a miseria nera di tutta sta povera ghjente, m'hà datu tamantu turmentu, chì, eiu, aghju vistu sta miseria in certi carrughji d'Aiacciu quandu eru chjuca. Ma a storia si finisce bè e megliu cum'ellu mi piace à mè.

- Pépé, zitellu di dodeci anni, passa a so vita in carrughju, à fassi qualchì soldi, lustrendu i scarpi di l'omi, à i caffè. U so briacone di babbu li piglia i so soldi è u si pista ogni sera. Pépé, per ùn esse tribbiatu da u babbu, si ni dormi fora senza cena.
A so mamma, brava donna curagiosa, lava i panni di i "sgiò", da a matina à a sera, in u fiumicellu. Ella s'hè fata amica incù u "Consigliere à a Corte d'Appellu", Morfini chi decide d'occupassi di Pepe : a moglie di Morfini, a Signora Maria, brava è bona, cumincia à fa a scola à Pépé. À Pépé, li piace d'imparà è d'andà in chjesa à sente a musica. Tantu più chì si vole fà prete cume prete Canone, amicu di Morfini. Pocu à pocu, Pépé diventa un mudellu di sculari è un mudellu di pietà. È c'hè un primu miraculu : Una notte, chi Pépé era andatu in mari à piscà, una timpesta d'infernu si scatena, è solu, Pépé hè salvatu !! tuttu ognunu dà i soldi à Pépé ; ma u babbu, briacone, i si piglia tutti è i si bia tutti !! Ma sarà castigatu è imbambulisce in tuttu !!
Morfini fa entre Pépé à u seminariu in Aiacciu : Pépé diventa prete...
Ma, sicondu miraculu, Pépé chì veghja l'amicu di u so babbu, u Turcò, chì si ne more biastimiendu, di briachina, sente una voce chì li parla : "Ùn sia micca prete di salone, ma ritorna a u populu ; parla, succori, fà del bene, senza aspettà nunda di a sucietà !!" "Allora, a u pede di u lettu, prete Pépé si lampò in dinocchje è, per a prima volta di a so vita, a Fede li penetrava u core di un raggiu ineffabile !"

Oui, je disais, "Vae Victis" est un recueil de 14 articles introduits par une préface, écrits et publiés dans diverses revues entre 2002 et 2010. (Qui veut en parler, revenir sur certains passages, discuter les propositions de l'auteur ?) Le premier texte, "Vae Victis", qui donne son titre au recueil, commence donc par cette citation, que vous reconnaîtrez :

"Sì sacerdote e non più. Vai. A to missione è immensa. Un sia micca prete di salone cume ci n'è tanti, ma un duttrinariu di grande nubiltà. Ritorna a u populu d'induve sorti. Parla, succori, fà del bene, senza aspettà nunda di a sucietà, matrigna, degna di forca."

On se rend compte que la citation de Madame Kessler est un montage, intéressant non ?

(La photo)

2 commentaires:

  1. Aio! m'averete da fà crede chi Biancarelli s'hè fattu prete, avale?paria chetu chetu stu pocu ma quantunque!

    RépondreSupprimer