lundi 15 février 2010

Un maître livre / Une pièce de théâtre magnifique

Je ne suis pas objectif, je ne peux pas l'être !

J'ai lu la version originale corse et la traduction française de "51 Pegasi, astru virtuale" il y a déjà quelque temps ; j'ai vu la mise en scène théâtrale de ce roman de Marcu Biancarelli (en langue française, avec un chant corse) deux fois déjà (à Aubagne, à Porti Vechju). J'ai adoré les deux : la version théâtrale n'est qu'un choix - très judicieux - parmi les scènes du roman, joué avec une intensité superbe par Christian Ruspini, et servi par la mise en scène astucieuse et symboliquement forte de Jean-Pierre Lanfranchi ; le roman a une force qui a imprimé en moi plusieurs moments (je vais en citer un en fin de ce billet, quant à vous, quelle page hante votre mémoire ? à moins que vous n'ayez pas du tout aimé ce roman très dérangeant, parlons-en...).

Or, cette pièce a tourné et tourne encore sur le continent : le 20 février à Cannes (voir ici) ; le 26 mars à Ventabren (je ne connais pas les autres dates). Je ne pourrai pas me rendre à Cannes mais je serai, avec tous les compères de l'amicale corse d'Aix-en-Provence à Ventabren (j'espère que l'émotion fera naître quelques discussions...).

DONC, à tous ceux qui le peuvent, je recommande très chaudement d'aller voir cette pièce de théâtre, de faire part de leurs réactions (ici ou sur d'autres sites, blogs et forums), de lire le roman de Biancarelli, etc. etc.

Voici un extrait du roman qui n'a pas été retenu pour la version théâtrale : je me rappelle très bien combien cette scène m'avait fait jubiler (le méchant est puni, certes de façon excessive, mais la disproportion est ici un des ressorts du comique ; un comique affreux et désespéré - car la punition est aussi la préparation de la fin du roman) : une jubilation et un grand malaise, tout à la fois ; en plus dans une rue d'Ajaccio que je connais bien, qui est encore dans mon oeil (que je peux voir n'importe quand, en fermant les yeux, et sentir l'air chaud autour des palmiers, le frôlement des voitures, les chaises des bars sur les trottoirs, les bâtiments et immeubles, la place du Diamant non loin de là, la mer, le golfe fermé à l'ouest par un horizon qui cache Barcelone - évoquée dans "A barca di a Madonna" de Thiers, mais aussi Madrid, évoquée notamment dans "Ecce Leo" de Flavia Accorsi (tiens, cela me fait penser : mais qui donc a lu cet unique roman de Flavia Accorsi, paru aux éditions Centofanti ?), et tous les souvenirs ensemble).

Eccu u strattu (hè a fine di u capitulu "Matteu Piredda", u nome di u issu gattivu omu) :

N'eramu à a fin' di ripastu. Ùn aghju dittu nudda è l'aghju lacatu parlà d'una cosa è di l'altra mentri ch'iddu arrigulaia l'addizioni. Da i donni, ni semu vinuti à evucà certi cosi d'una strema banalità, com'è u me ritornu in paesu dopu meziornu, quantu ci vulia tempu, u statu vargugnosu di a strada, ecc. Prestu, ci semu ritrovi in carrughju, Piredda m'hà toccu a mani, hà spiicatu ch'iddu duvia mova anch'iddu, ùn mi pudia micca accumpagnà sinu à a me vittura, avali era prissatu ma era cuntenti d'avè fattu a me cunniscenza, ci vurria à tena u cuntattu, chjamassi - ùn mi deti ben sigura nisciun adrizzu o nùmaru di teleffonu. Ciao ! Ciao ! ch'iddu m'hà ghjittatu à a faccia nanzi di vultammi i spaddi è d'ingagiassi in una stretta chù cuddaia longu à l'anziana prifittura. Aghju lacatu u cursu anch'eu, è socu andatu versu a via Lantivy, dund'e' aiu lacatu a me vittura. L'imàghjina di Piredda chì accillaraia u passu in a stretta mi fantasimaia. Duvia essa fieru di u so fattu, fieru com'è un paonu di a so vittoria, è certamenti prissatu di cuntalla à ùn chì cumpagnu cussì spaversu chè iddu. Subrattutu, dopu à tamanti sforzi pà purtammi à u risturanti, si lincinziaia senza tanti difficultà, è senza tanti cari di mamma nemenu. Mi lacaia in unu statu vicinu à a diprissioni, sintiu u me cori chì mi pichjaia in pettu, battia chì vulia rumpa, u sanguu mi buddia in l'arichji. Ch'iddu avissi pussidutu à Lisa nanzi à mè, a mi pudiu ingutta, ùn aviu mancu a pratinzioni di truvà a Verghjini Maria, à u cuntrariu, ma ch'iddu a m'imparessi iddu, cussì, u lindumani stessu di a me prima notti incun idda, è ch'iddu ni ritiressi tamantu sìntimu di vittoria, quissa era dura à incascià. Eru statu l'ughjettu di a so vindetta, è sariu dumani l'ughjettu di u so taroccu, sariu un sughjettu spiciali di risa mentri i sirati trà amici intellettuali, u mondu di a cultura ùn mi vidaria mai più chè à traversu à i scherzi di Matteu Piredda, era sigura. Più chè quissa, Lisa saria assuciata à a me disgrazia, Piredda si vantaria è cuntaria com'iddu l'avia inculata, diciaria com'idda l'avia lubrificatu bè nanzi di dirighja a punta 'llu so cazzu versu l'apartura di u so culu, è i moghja ch'idda lintaia mentri ch'idda si facia imburrà, è a testa ch'e' faciu eu mentri ch'iddu mi lacaia suttintenda ch'in fatti ùn eru chè un currutu à ritardamentu, un "currutu tricaticciu", comm'iddu invintaria pò dassi pà spanzassi 'lla risa cù i so fideli. Diciaria com'ì ghjeu eru ripartitu capibassu è vintu, sfattu è dilusu, dopu à u ripastu. Diciaria com'ì a so cunfissioni era vinuta, appruntata è calculata, dopu à un'almanecchera di futtiti, par chjuda u discorsu à u finali. Spiicaria u talentu ch'era statu u soiu, di prisintammi i rivelazioni annantu à Lisa Benedetti com'è un dulciumu dopu à u piattu di risistenza, è ghjeu sariu u scaccu, sariu u baulu di sirivziu.

Mi so fermu ghjustu nanzi di ghjunghja à a me vittura, t'aviu ghjà i chjavi in manu, è mi so dittu nò, hè impussìbuli, ùn la ti lasciu micca cussì, a to vittoria. Socu vultatu annantu à i me passa, prima marchjendu prestu, è po mi so missu à curra com'è un scemu, l'aienti mi fighjulaiani passà è si duviani dì qual'hè 'ssu tontu. Aghju cursu u più prestu pussìbuli, spirendu d'ùn avè micca tardatu troppu. Socu passatu davanti à a vechja prifittura è mi socu ingagiatu in a stretta dund'ì Piredda s'era infrugnatu. Avia ditu ch'iddu circaia a so vittura anch'iddu, forza u richjapparia nanzi ch'iddu sichi partitu. Mi ci vulia à fighjulà i vitturi, ma i vitturi ùn passaiani micca in u sensu bonu, ùn andaghjiani micca versu u cursu ; un sensu difesu ! Sì Piredda s'era imbarcatu era ghjà à longu è ùn risicaiamu micca di scruchjacci. In altu di a stretta, mi so fermu, ùn lu vidiu indocu, aghju fighjulatu bè da partuttu, à dritta è à manca, aghju rimarcatu una vittura firmata à unu stop, era ubligata di lacà u passaghju nantu à a via Lantivy ; infatti m'eru fattu guasgi un chjirchju cumplettu, mi saria bastatu di taddalli a strada. Nanzi ch'iddu dimaressi, mi so rimissu à curra com'è un dannatu, è più m'avvicinaiu da 'ssa vittura è più eru siguru ch'iddu era iddu. Socu ghjuntu à a so altezza à u momentu ch'iddu s'appruntaia à accillarà pà ingagiassi annatu à a via. Aghju briuantu "Matteu ! O Mattè !", eru sfiatatu. Hà frinatu d'un colpu è hà vultatu u capu versu mè, suspresu. Hà fattu par surdiami, ma ùn l'aghju micca lacatu u tempu di riagiscia. Aghju lampatu u me pugnu à traversu à a purtiera, è aghju intesu u scioccu di i canteghji chì schiattaiani, à tempu ch'iddu si mittia à mughjà com'è un scemu. Aghju apartu è l'aghju strascinatu pà i capiddi for'di a vittura. Prima hè cascatu, ma hà circu di ridrizzassi cussì prestu, si vulia pò dassi difenda, o circaia di fughja, ùn la so. Ma quand'iddu era mezu rittu, aghju lampatu a capata, è à a stessa sigonda u so nasu hè imbuffatu, facia trè volti u so vulumu. S'hè missu i mani annantu à a faccia ed hè cascatu in daretu, contru à a purtiera aparta. L'aghju sciaccu una dicina di calcia in cudda, in i costi, in i canteghji, l'aienti in carrughju briunaiani, mi diciani d'arristà, ma nimu hè intarvinutu. Quand'e' aghju vistu ch'iddu ùn si prutighjia mancu più, aghju arristatu di pichjà, l'aghju lacatu cussì, incuscenti, in sanguu, com'è u ghjàcaru ch'iddu era.

2 commentaires:

  1. Personnellement ce n'est pas cet extrait que je retiendrai mais plutôt les pages précédentes ( p. 80/82 dans la traduction françaises ), deux pages de rire en continu !
    Le héros se retrouve sur le plateau d'"Estru è Literatura" avec "ce canon de Benedetti et ce minet de Matthieu Piredda".
    J'ai vraiment eu l'impression d'assister à la scène et ai apprécié cette logorrhée d'une vitalité réjouissante avec des associations de mots savoureuses ( pieu/ direct) . J'ai adoré les remarques sur les techniciens et la musique, les questions/réponses plus vraies que nature et ce couplet final sur la pornogaphie...
    Un morceau d'anthologie !

    RépondreSupprimer
  2. D'autres extraits m'ont marquée également, sur la violence qui se tapit au fond d'un homme et se déchaîne dans certaines circonstances, et aussi sur la force du groupe qui conduit à la violence. L'homme est un loup pour l'homme, surtout quand il est en groupe (c'est-à-dire en "meute" ...)
    Je vais rechercher ces extraits.
    Le meurtre de Corti commis récemment par un jeune homme "ordinaire" correspond pour moi à ce type d'interrogation.

    RépondreSupprimer