samedi 10 avril 2010

On ne plaisante pas avec la littérature corse !

Eh oui, la saison des prix littéraires a commencé : vous n'êtes pas au courant ? Serà pussibule !

Venite quì à vede u risultatu di i voti pè U PALU D'ORU 1760 :

Piratella hà vintu u premiu Puesia incù u so puema : "A "liberazione" di Duong" (si pò parlà quì di literatura corsa di u Levante : une littérature très vivace, et d'où peut venir le renouveau de la littérature insulaire, comment savoir ? et pourquoi pas ?)

Jeronimus Cornelisz hà vintu u premiu Prosa : avec un texte horrifique dans lequel parle un pirate intransigeant (finalement avec Piratella, cela fait beaucoup de pirateries... à interroger).

Bravo à tous les deux ! Evidemment tout s'est passé dans la Pieve de Mirvella, haut-lieu de la production littéraire corse (si pò d'altronde participà à un novu cuncorsu, in francese ista volta : u premiu di u Bâton merdeux 1760).

Evidemment, je me permets de placer ici non seulement le lien vers le forum où se trouve exposé l'ensemble de cette aventure, mais aussi les textes primés eux-mêmes (j'espère que les auteurs et l'organisateur du concours ne m'en voudront pas).

Régalez-vous ! (A moins bien sûr que ce genre de littérature corse ne soit pas votre tasse de thé : parlons-en, si vous le voulez.)


PRIX POESIE DU PALU D'ORU 1760 : "A "liberazione" di Duong", par Piratella

Eramu n'u quarantasette
Ghjunghjia u "Liberatore"
Facia u pullaghju nettu
Leclerc era u Vincitore

In a famiglia m'anu dettu
Chì Duong era un piscadore
In Thuan, paese di "Viet"
Ellu di a Francia avia l'amore !

Hè corsu dananzu à la truppa
Briunendu è bracce tese
Ma un suldatu, ventu in puppa,
Sparendu, in pianu l'hà stesu!

"Andate, frà tutti 'ssi Gialli,
À ricunnosce un amicu!"
Fù u solu cantu funerale
Sopr'à 'ssu corpu accaticu.


PRIX PROSE DU PALU D'ORU 1760 : "L'appiccati di u Batavia"

U battellu ghjè sparitu dipoi ghjà parechji ghjorni. Nant’à a sponda di st’isulottu, trè forche sò state piantate, è sette corpi di supplificati s’azzicanu à u ventu. U pesu di i corbi chì spezzanu ‘sse carne maciare face voglie un appiccatu di e volte, in u strizzinime di a corda chì si torce, in i grachji di l’acelli ingordi, scimatuliti da u pranzu, da ‘ssu muvimentu stranu di a salma fresca.

Di quandu in quandu, una capinera cerca di imbulighjassi à u fistinu, in brama di cogliesi nant’à i cataveri una di e millaie di mosche chì bolenu per pone e so ove, sti vermi futuri, sta putrefazzione chì ghjà infesta l’aria.

Simu noi i cundannati di u Batavia, i sette rispunsevuli di u macellu, appiccati dopu à u so prucessu, chì ci balancemu pianamente nant’à u locu di a nostra malfatta.

Sò eo, Jeronimus Cornelisz, i pugni muzzati da u boia, à colpi di punta è di marazzu, chì mi facciu manghjà avale e labbre da i corbi famiti.

È pure chì aghju fattu ? Aghju rinigatu Diu è u Diavule ? Aghju stuppatu annant’à l’o d’un prete nanzu di furzallu mentre ch’ellu ghjanghjulava ? Aghju datu l’ordine di l’ammazzera ? Più di centu vinti persone sguzzate o u capu sfracassatu à biacculate, in i pienti è e suppliche, e lacrime è l’urli di terrore ?

È chì pò fà ?

Sò minichizze què. Fatti di nulla, è di pocu interessu. Da chì no’ eramu navifragati quì tuttu era ghjà ghjucatu. Eramu persi, senza spirenza, in e stese infranchevuli di l’uceanu, è per avè sfidatu à Diu, Diu ci duvia fà pagà u nostru urgogliu, a nostra sfrunteria di murtali. Ùn sò statu chè u so bracciu armatu, u so sturmentu. Ùn sò statu chè a faccia di a dannazione di st’essari debbuli, ma chì s’eranu criduti l’uguali di u Ridentore !

Trè mesi abbandunati annant’à ‘sse quattru isule sicche è disertate : U Cimiteriu di u Batavia, l’Isula Alta, l’Isula di i Traditori, è l’Isula di i Boi Marini… Bocche inutile à nutrisce… I gruppi di l’altre isule l’aghju starminati senza trigà. Eranu famiti, assititi, ùn anu mancu riagitu quandu i me tumbadori sò scalati pè taglialli a cannella. Certi pregavanu è s’abbandunavanu. Si davanu à a morte cum’è circhendu di liberassi da e suffrenze quì bassu. U destinu d’un navifragatu vale pocu, i debbuli a sanu più chè i forti. Pure a banda di l’Isula Alta hà resistutu.

Anu drizzatu una spezia di furtificazione cù u curallu, si sò murati annant’à l’altezze. U so capu, Hayes, era suldatu di mistiere, rifusava di capitulà – sopratuttu avia capitu chè di capitulà significava di fassi taglià u capu. Si piattavanu quandu tiravamu cù u nostru archibusgiu, po’ dopu ci pigliavanu à pitrate quandu cullavamu à l’assaltu… Anu tenutu più di duie mesi.

Per falli cede aghju decisu di neguzià, vulenduli tende una trappula. Mi sò avvicinatu cù quattru omi, i più gagliardi di a me truppa di tumbadori. Cridiamu d’intimurilli abbastanza par falli accittà e paci. Dopu l’avariamu annigati l’unu impressu à l’altru, è avariamu presu pussessu di a so manghjuscula è di i so effetti…

Hayes ùn ci hà mancu lacatu u tempu di parlamintà. Tutti i so omi eranu prisenti. Ci sò saltati addossu, anu tombu subitu i me quattru cumpagni, è eo mi sò ritrovu liatu cum’è un beccu, intravatu è lampatu à mirzà in un tufone di calcariu… Ci sò firmatu più di duie settimane. Tutti i ghjorni mi lampavanu i gabbiani ch’elli tumbavanu, ch’e’ i spiumessi. Annant’à novi acelli spiumati, ni pudiu tene unu per mè, è manghjallu crudu.

Po’ i rinforzi sò ghjunti.

U cummandadore Pelsaert, di a Cumpagnia Urientale di l’Indie, cù militari è ghjenti di mare, à bordu di a nave Sardam. Anu cunfratulatu subitu cù Hayes è i so difensori. È u prucessu di i mutini – u nostru prucessu – s’hè fattu senza aspittà. A paura di purtacci cun elli annant’à u Sardam sin’à a cità di Batavia, u risicu d’un’ altra mutinaria, ùn l’hà fattu perde tantu tempu. Ci anu ghjudicatu annant’à l’isule stesse chì eranu state u mo duminiu sanguinosu…

In trè mesi, aviu fattu tumbà centu vinti quattru persone. È avvilanatu da per mè un criaturu chì briunava a notte è m’impedia di dorme.

Davanti à i mo ghjudici, ùn aghju furmulatu nisun rigrettu. Trè centu scampati ùn averianu mai tenutu tuttu stu tempu annant’à st’isule disertiche, è di più era Diu chì mi cummandava e mo azzioni. S’o risentia cumpassione pè e mo vittime ? Era u so destinu cusì, ùn ci pudiu nulla eo. Eranu i debbuli, è nant’à i ‘ssi scogli di a fame è di l’angoscia, solu i forti scelti da Diu miritavanu di mantenesi.

Nisuna cumpassione nò.

Ci anu purtatu annant’à l’Isula di i Boi Marini pè appiccacci.

*
* *


Avali i sei altri cundannati m’insultanu è mi stuppanu in faccia. Ancu assà ch’elli sò liati anch’elli, mi strangulerianu cù e so mani. Dumandanu à Pelsaert ch’o sia supplificatu nanzu ad elli, pè assiste à a fine di quellu chì l’averia manipulati, è purtati tutti sin’à a morte.

I mo boia mi strascinanu sin’à un troppulu. Mi taglianu e duie mani. Hè un suppliziu longu è dulurosu, chì si face cù una punta è un martellu. Dui sbirri mi tenenu e bracce mentre chì un ruffianu di u Sardam mi taglia in pezzi, pigliendu tuttu u so tempu.

Quandu vengu menu, mi mettenu sciappate è mi rinviviscenu, ch’o assisti à tuttu senza perde cunniscenza, ch’o risenti ‘sse pene patente sin’à a fine.

M’anu purtatu annant’à a scala di a forca. Perdu u mo sangue è mi stringhjenu a corda à u collu, senza dilicatezza. Ridenu ancu, mi dicenu ch’o aghju da ballà da quì à pocu cù u mo ispiratore, cù u Diavule. Li dicu chì u Diavule ùn esiste micca, ch’elli sò invenzioni di a Ghjesgia pà ignuranti cum’è elli. Pelsaert è un prete si fascianu a faccia cù e mani sintindu e mo parolle. Vegu ch’elli ghjargaghjuleghjanu ch’o sò un ereticu.

Sò annant’à a scala, a corda liata chì m’hà da strangulà. Davanti à mè : i me ghjudici, è dinò i mo anziani cumpagni di rivolta, i mo tumbadori fidi. Mi liticanu, cherenu vindetta. Dicenu ch’elli sò filici di vedemi more, cusì anderanu tranquilli in infernu, è culà mi daranu u restu…

Ridu. Anch’eo ni chjamu à a vindetta, contr’à elli, chì mi tradiscenu. I ritruvaraghju culà, da quì à pocu. Tandu vidaranu quale sò eu, Jeronimus Cornelisz, è avali ridu da veru com’è un scemu. Li lampu : da quì à pocu, i mo agnelli, da quì à pocu vi balanciate ancu vo’ nant’à sta forca, vi portu cun mè, pè l’eternità. È ridu senza chì u mo suddesfu poschi cunnosce di fine.

U boia lampa un calciu in a scala.

1 commentaire:

  1. Grazie o sgiò Ranucci !

    NB : Nantu à u "foru corsu" hè dinù pruclamatu oghje un premiu di puesia è un premiu di prosa.

    Piratella

    RépondreSupprimer